Spirit atrofiat

de Iustina Rusu

Până și focul de pe aragaz are mai multă energie. Laptop-ul are notificare de update, iar eu stau pe canapeaua murdară. Reflectez asupra vieții. Fiecare oportunitate ratată se derulează în fața mea, scenă de rom-com. Doar că eu nu râd, nici nu caut o nouă aventură romantică. Mai mult stau și mă gândesc cum supraviețuiesc cu puținul pe care-l fac. Picioarele mele au înregistrat în sistem drumul de la facultate până casă, deja după o săptămână. Zilele sunt împărțite în cursuri, seminarii și pauzele dintre ele, atât. Așa ar fi descrierea dacă zilnic aș programa și postări. Nimic nou, doar aceeași mobilă cumpărată de la second hand.

În hibernarea de vară nu au fost decât pereții și liniștea, așa că miorlăielile au existat doar pe post de coșmar. Dar acuma, prin realitate slăbesc rațiunea, pun piedică propriei persoane. Din interior, se trezește frica de cringe, de critică, de prostie, iar treburile simple se amână. Preocuparea formează un bulgare de zăpadă, imens și înfricoșător, dar ușor de topit doar cu o soluție. Dar cine să vadă dincolo de întuneric? Exercițiul de respirație ajunge și să calce pe accelerație, iar ăla în viață nici nu mai știe mecanismul de inspirație-expirație. Deficiențele unor monitorii simpli sunt produse în imaginația anxioasă și preiau formă fizică prin halucinații.

O dată cu ziua mai scurtă, doza de gânduri nocturne a crescut. Scenariul diurn a lăsat spațiu suficient și pentru monologul de la miezul nopții. Analiza săptămânii are în vizor reacomodarea la sistemul social, acum cu interacțiuni fizice. Sunt despicate momentele care au lăsat vreo senzație de stânjeneală, fiori din aceia care alunecă pe spinare random în autobuz. Reluarea mai are și scopul de a ghici impresiile locutorilor după conversații. Evident, filtrul fiind întunecat, nu va fi găsită nicio latură pozitivă, ci doar presupuneri ale greșelilor ce adâncesc starea de neliniște.

Sezonul rece e marcat și de trecerea la încălțămintea cu talpa dură. Acum se aud pe stradă toți, ca niște cai la mărșăluit. Se estimează numărul de perechi de picioare, după stil se ghicește ce domeniu activează încă de la 7 dimineața. Ăștia tineri, dacă sunt seminarii, umblă prin oraș ca să se uite la o prelegere de două ore, apoi un somnic. Au fost prea stimulați de ora de la 8, pentru cea de la 14 e nevoie de reîncărcarea bateriilor. Se cere efort, mai ales cu bocancii noi. Dar poza generală e scoasă la imprimantă după resurse, energia mea nu are sursă regenerabilă, nu știu de voi băieți și fete. Mintea și corpul nu au aceeași actualizare, unul se mișcă din parc în sală, iar altul încă se teleportează în pat, munca fiind doar de decor. Da’ se întoarce roata, orele se duc ca nisipul clepsidrei, dar pauzele cer activitate a mâinilor, a scrisului. Ce să scot dacă nu am tuș la imprimantă? Lumina nu mai e doar de la bec, iar ploaia nu mai e doar un playlist, acum totul mă poate atinge.