← Back to list

Reîncărcat în sistem

de Iustina Rusu

Az · 2022-09-22 13:13 · 1 claps · 1.7 min read
#text #opinie #students #romania
Open on Medium ↗
Wiki topics: EDU · Education & Learning

Reîncărcat în sistem

de Iustina Rusu

Contractul era pe trei luni, se termină după weekend, mă plâng de parcă am lăsat ceva pe foc și nu am apucat să mănânc. Auzi că o dată cu frunzele căzute, se numără și roadele tale de vară, eu ies pe minus. Profit, fie material sau nepalpabil, la mine în vocabular nu a fost introdus. Vara e ca să muncești sau să te distrezi, eu tot ce am făcut a fost să marchez locul pe canapea, lenjeria patului a prins mirosul meu și după spălare. Sezonul static se termină, cu luni începe un nou an de student, s-au scurs zilele neinspirate.

Materiile de anul trecut încearcă să-și dea restart — poate a rămas ceva pe drive — ca studentul să nu fie boboc de anu’ II. Alte ore, dar istoricul de pe dex a rămas același. Ai zice că de la examen încoace se imprimă mai mult decât nota. Așa ar fi ieșit scenariul, dacă vara avea filtru multicolor, nu doar alb-negru. Studentul a ieșit din maratonul de a progresa, opțiunea hibernare socială a întrat în funcțiune. Acuma ziua se vede dincolo de stolurile ferestrei, iar laptopul intră și la documnete, nu doar pe filmeșiseriale. Se revine în săli, sistemul salută și deja înregistrează prezentarea ppt, recapitularea e un proces individual.

Campusul avea gps automat în minte, acuma e mai degrabă o hartă lipită cu scotch. Etajul doi semănă mai mult cu al cincilea, așa obositor. Traficul de pe holuri e mai mare decât cel de pe străzi, unii mai umblă și în haite. Evident, energia nu se ia doar din soare, doza de cafea e dublată în săptămâna I. Somnul a pierdut locul de pe podium, punctualitatea preia frâiele — nu există clopoțel, dar profesorii au memorie mai bună — și coada de la coffeshop e un obstacol.

Prima săptămână e de acomodare doar pentru anu’ I. Cei de la mijloc sunt băgați în priză de după deschidere. Spațiul cică e familiar, dar studentul e străinul dintr-o dramă de vest, protagonist cu noi replici, fără timp repetiții. Maratonul de ore începe fără a se știi dacă rezistă până la 20. Ceața de dimineață nu e doar afară, ci și în capul lui. Orarul încărcat are și un avantaj, nu-i mai dă șansa viitorului să-i dea coșmaruri. Gândurile negre vor necesita programare în agenda lui.


메타데이터
post_id
75246d2a622b
slug
reîncărcat-în-sistem-75246d2a622b
url
https://medium.com/@az.page/re%C3%AEnc%C4%83rcat-%C3%AEn-sistem-75246d2a622b
canonical_url
https://medium.com/@az.page/re%C3%AEnc%C4%83rcat-%C3%AEn-sistem-75246d2a622b
author_url
https://medium.com/@az.page
status
ok
fetched_at
2026-07-26 15:41:44