Eliberare-n începuturi

Trece un avion pe un cer fără pată, Văd urmele lui, ca vălătuci de vată, Curbate dâre, albe și întortocheate, Absorbite-n albastru și dizolvate.

Nisipul mă frige, ochii îmi ard de la soare, Privirea mi se-ntunecă, imaginea dispare, Aud doar un muget de val, spălând țărmul Simt atingerea brizei ce-mi mângâie părul.

Este o eliberare în toată ființa mea, Plutire, purtându-mă spre unde-i liniștea, Unde sunetul moare, înghițit de abis, Unde pasărea Pheonix renaște-n paradis,

Acolo unde gândul dispare-n lumea lui, În adâncul timpului și a necunoscutului, Unde voința moare, te eliberează de sine, Plutești doar spirit, rupt de ființa din tine.

Ai vrea să rămâi în liniștea cerului, Să te legeni pe curbele Universului, Să-ți clădești cuibul, la limita timpului, Să trăiești magia primordială a începutului.