← Back to list

Jurnal de Dambovita : Deszăpezirea: contracte doar pentru jumătate din judeţ

Jurnalul Bucurestiului · 2016-12-16 05:55 · 0 claps · 3.1 min read
#dambovita #deszapezirea #jurnal-de-dambovita #targoviste
Open on Medium ↗

SC Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA se luptă să ţină situaţia sub control

Deszăpezirea… încotro?! Momentan, nu se mai decontează orele de aşteptare decât pentru zona de munte, aşa că firmele nu mai sunt interesate de această activitate de iarnă

❚ Judeţul este împărţit pe 12 zone şi, în momentul de faţă, doar şase zone au contracte de deszăpezire încheiate, restul sunt scoase la licitaţie periodic, dar până acum nimic ❚ În aceste condiţii, „până una alta, le facem noi cu utilajele proprii. (…) Să sperăm că vom reuşi să ţinem sub control fenomenul de deszăpezire”, ne-a declarat Mihai Cristian Avanu, directorul LDP SA ❚ De ce această situaţie în plină iarnă: lipsa contractelor de deszăpezire a ajuns un fenomen naţional, din cauza schimbărilor climatice şi a faptului că firmele nu-şi permit să mobilizeze oameni şi utilaje pentru câteva zile de ninsori abundente, iar în rest, toată iarna, să stea degeaba ❚ De altfel, la nivelul judeţului, este ştiut că nici Drumurile Naţionale nu au încheiat până în momentul de faţă niciun contract pe niciun tronson care străbate Dâmboviţa Interviu cu ec. Mihai Cristian Avanu, directorul SC Lucrări, Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA

VIOLETA STANCIU

Rep.: La nivelul judeţului Dâmboviţa, cum stăm în momentul de faţă cu contractele de deszăpezire?

– Judeţul este împărţit pe 12 zone. Pentru şase zone avem contracte de deszăpezire încheiate, în speţă zona DJ 713 — DJ 714, sunt două zone pe acest drum, din munte, Padina — Peştera, deci pe zona de munte avem contract încheiat în vigoare, iar societatea acţionează. Mai avem două zone, pe Găeşti, unde de asemenea am încheiat contract cu o societate. Mai avem zonele Moreni şi Văcăreşti, pentru care, la fel, avem contracte încheiate cu terţi pentru deszăpezire. Şi mai rămân şase zone… Noi am scos la licitaţie activitatea de deszăpezire pentru încă trei zone, dar nu s-a prezentat nimeni. Urmează să le scoatem săptămâna aceasta din nou la licitaţie. Până una alta, le facem noi cu utilajele proprii. Am mai achiziţionat nişte utilaje, suntem în procedură de livrare pentru patru noi utilaje, pentru a ne mări parcul auto. Să sperăm că vom reuşi să ţinem sub control fenomenul de deszăpezire, nu în parametrii perfecţi, dar, părerea mea, mai mult decât decent…

„Nu o să avem zone descoperite”

Rep.: Deci unde nu sunt contracte încheiate acţionaţi dumneavoastră?

– Nu o să avem zone descoperite. Utilajele pe care le avem au fost gândite pentru un număr de zone, iar dacă avem mai multe zone, automat rămân utilaje mai puţine pe fiecare zonă şi trebuie să ne împărţim pe zone. Oricum, sunt utilaje care acţionează pe fiecare zonă fără probleme, numai că intervenţia durează un pic mai mult şi nu putem să fim la fel de prompţi ca şi cum am avea toate contractele încheiate.

De ce nu se mai „înghesuie” firmele la contractele de deszăpezire

Rep.: Dar ce se întâmplă? Nu sunt firmele interesate de activitatea de deszăpezire?

– Da. Din câte ştiu şi eu, este un fenomen naţional în ceea ce priveşte deszăpezirea. După cum bine ştiţi, nici la Drumurile Naţionale, pentru Dâmboviţa, nu s-a încheiat până în momentul de faţă niciun contract, pentru niciun tronson de drum. Nu mai este atractivă din punct de vedere financiar această activitate de deszăpezire pentru societăţi, şi în principal, părerea mea, datorită schimbărilor climatice. Nu mai sunt suficient de multe perioade în care ninge, sunt perioade scurte, abundente şi atât, iar firma îşi primeşte banii pe contract doar pe perioada în care ninge. Dacă nu ninge, nu primeşte bani. Firmele trebuie să stea cu utilajele blocate şi la disponibilitate, dacă într-o lună nu ninge, ei nu primesc niciun leu, şi au utilajele blocate, oamenii trebuie să-i plătească. Momentan, nu se mai decontează orele de aşteptare decât pentru zona de munte, unde e o zonă foarte izolată şi nu există altă soluţie.

Rep.: În zona de munte se circulă bine?

– Da. Întotdeauna există o perioadă, când începe viscolul, este o perioadă de 2- 3 ore în care nu poate să fie totul perfect. Dar, de principiu, în 2–3 ore, cam în orice parte a judeţului putem să remediem problema.

[embed]Jurnal de Dambovita : Deszăpezirea: contracte doar pentru jumătate din judeţ … Raspandeste cu incredere SC Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA se luptă să ţină situaţia sub control Deszăpezirea.…bit.ly


메타데이터
post_id
a8327666606f
slug
jurnal-de-dambovita-deszăpezirea-contracte-doar-pentru-jumătate-din-judeţ-a8327666606f
url
https://medium.com/@jurnalbucuresti/jurnal-de-dambovita-desz%C4%83pezirea-contracte-doar-pentru-jum%C4%83tate-din-jude%C5%A3-a8327666606f
canonical_url
https://medium.com/@jurnalbucuresti/jurnal-de-dambovita-desz%C4%83pezirea-contracte-doar-pentru-jum%C4%83tate-din-jude%C5%A3-a8327666606f
author_url
https://medium.com/@jurnalbucuresti
status
ok
fetched_at
2026-08-24 02:22:56