← Back to list

5 motive să reciclăm

Reciclarea este un subiect controversat. Unele persoane vorbesc despre reciclare ca și cum aceasta ar fi principala acțiune ce trebuie…

Alexandra Văsii in go_earthfluence · 2020-09-22 07:51 · 0 claps · 3.9 min read
#recycling #sustenabilitate #zero-waste #reciclare
Open on Medium ↗
Wiki topics: 🌱 · Environment & Climate 📊 · Economic Policy 🏃 · Running & Endurance

5 motive să reciclăm

Reciclarea este un subiect controversat. Unele persoane vorbesc despre reciclare ca și cum aceasta ar fi principala acțiune ce trebuie întreprinsă în termeni de sustenabilitate. Alte persoane condamnă reciclarea și o fac să pară mai dăunătoare decât este.

Motive pentru care ar trebui să reciclăm:

  1. Protejăm mediul înconjurător
  2. Reducem consumul de resurse naturale
  3. Reducem emisiile de carbon
  4. Salvăm energie
  5. Formăm generații viitoare mai responsabile

Reciclarea are atât argumente pro cât și contra. Nu este soluția perfectă pentru a proteja mediul înconjurător. Însă cu siguranță este mai bine să utilizăm un produs sub mai multe forme și de mai multe ori decât să îl trimitem la groapa de gunoi după o singură utilizare.

1. Protejăm mediul înconjurător

Reciclarea împiedică deșeurile să ajungă în natură. Prin reciclare, deșeurile nu doar că nu mai ajung la gropile de gunoi ci și împiedică poluarea pădurilor, râurilor, mărilor și oceanelor.

În Europa există mai mult de 500 000 de gropi de gunoi conform EURELCO (Consorțiul european pentru exploatarea de deșeuri). Și mai mult de 90% dintre acestea sunt în realitate gropi de gunoi neconforme.

Asta înseamnă că există un risc extrem de mare de a polua terenurile, apele subterane și apele prin:

  • Substanțele toxice din deșeurile electronice
  • Levigat, un lichid toxic care se formează în groapa de gunoi de la drenarea apei și a lichidului din deșeuri.

2. Reducem consumul de resurse naturale

Reciclarea reduce nevoia de consum de resurse naturale. Ne ajută să conservăm materiale importante și să protejăm habitatele naturale pentru viitor.

Când fabricăm produse noi folosim resurse precum petrolul pentru produse din plastic, minereu de fier sau aluminiu pentru a produce conserve, copaci pentru a produce hârtie etc. Prin reciclare putem păstra pentru mai târziu resursele naturale respective utilizate în proces.

Și cel mai bun lucru este că unele dintre materiale se pot recicla la infinit, precum oțelul, aluminiul și sticla. Reciclând aceste tipuri de materiale, nu vom mai avea nevoie să extragem materii prime și astfel putem economisi resurse pentru generațiile următoare.

3. Reducem emisiile de carbon

Utilizarea materialelor reciclate reduce nevoia de materie primă. Prin urmare, evităm emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din extragerea acesteia.

Potrivit raportului ONU al Mediului, Global Resources Outlook 2019, sectorul de extracție și procesare a resurselor naturale este responsabil pentru aproximativ 50% din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră.

Reciclând, am putea elimina o parte considerabilă din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Mai mult decât atât, fabricarea produselor din materiale reciclate necesită, de obicei, mai puțină energie decât producerea produselor din materie primă extrasă în mod special. Iar acest lucru ne aduce la ultimul nostru punct, economisirea energiei.

4. Salvăm energie

Prin folosirea materialelor reciclate în locul resurselor noi sărim o etapă importantă din procesul de fabricație și anume extracția resurselor. Astfel, folosind materiale reciclate, putem să fabricăm aceleași produse însă folosind mai puțină energie.

Indiferent de produsele pe care vrem să le fabricăm, extragerea, transportul și prelucrarea resurselor în materie primă necesită mult mai multă energie decât materialele reciclate care au fost deja rafinate și prelucrate o dată. De exemplu, fabricarea cu cutii de aluminiu reciclate folosește cu 95% mai puțină energie decât crearea aceleiași cantități de aluminiu din bauxită.

5. Formăm generații viitoare mai responsabile

Colectarea selectivă și reciclarea ne ajută să arătăm un exemplu de comportament sustenabil copiilor și chiar și cunoscuților noștri.

Din cauza lipsei unui program național de reciclare lucrurile sunt un pic mai haotice în România. Însă, dacă chiar și în acest caz ești una dintre persoanele care reciclează, chiar și numai un bec, cu siguranță vei oferi un exemplu minunat copiilor sau nepoților tăi.

Copiii vor fi cu siguranță curioși, vor pune întrebări despre gestul tău și vor deveni astfel la rândul lor conștienți de probleme ce țin de mediu. Prin urmare, dacă reciclezi vei contribui la formarea unei generații de adulți responsabili și implicați.

Ai grijă atunci când reciclezi

Fiecare oraș are propriile reglementări și procese de reciclare. Fă o căutare pe google și asigură-te că o faci corect, altfel riști să trimiți ambalajele la groapa de gunoi și nu la reciclare.

Iar pentru un viitor mult mai sănătos, conștient și sustenabil nu ar strica să începem să cumpărăm ca și când nimic nu s-ar putea recicla.

Postez zilnic despre sustenabilitate și ecologie pe contul meu de Instagram, @go_earthfluence.

Postez zilnic despre sustenabilitate și ecologie pe contul meu de Instagram, @go_earthfluence.


메타데이터
post_id
acd22ede57ad
slug
5-motive-să-reciclăm-acd22ede57ad
url
https://medium.com/earthfluence/5-motive-s%C4%83-recicl%C4%83m-acd22ede57ad
canonical_url
https://medium.com/earthfluence/5-motive-s%C4%83-recicl%C4%83m-acd22ede57ad
author_url
https://medium.com/@alexandra.a.nastasa
status
ok
fetched_at
2026-07-08 11:54:00